Schimbam baterii/acumulatori pentru majoritatea telefoanelor iPhone, Samsung, Huawei, Htc, Allview…

Cred că ai observat cum multe din smartphone-urile de generație nouă nu mai vin cu o baterie detașabilă. Ba mai mult, chiar și pentru tehnicianul din service e destul de complicat să scoată bateria unui telefon, precum iPhone, Samsung, Huawei, etc . Nici nu mai intru în subiectul smartwatch-urilor. E aproape imposibil să schimbi bateria acestora chiar și cu uneltele speciale. E atât de bine lipită încât cu siguranță vei strica ceva și dacă te pricepi.

Poate ai auzit acest termen, efectul de memorie al bateriei. Se întâmplă atunci când nu încarci maxim un acumulator, iar el în timp „uită” care este capacitatea lui maximă. O regulă similară era aceea de a încărca de două trei ori complet acumulatorul unui telefon nou. Însă poți să uiți de aceste două reguli. Se aplică doar acumulatorilor Ni-MH, acei acumulatori normali pentru telecomandă, camere foto mai vechi și alte gadget-uri. Toate smartphone-urile noi folosesc acumulatori de tip Li-Ion sau Li-Polymer.

Nu lasa bateria sa se descarce complet

Toți acumulatorii de tip Li-Ion sau Li-Polymer trebuie tratați puțin diferit. Se recomandă ca aceștia să fie reîncărcați atunci când ajung la 40-50%. Nu mai jos de atât. Așadar, dacă ai consumat deja jumătate din bateria telefonului pune-l la încărcat. Se recomandă, de asemenea, ca o dată pe lună să faci o descărcare și o încărcare completă. Dacă folosești telefonul în mod constant sub capacitatea de 50%, durata de viață a bateriei va scădea, fiind vizibilă cel mai bine după un an de utilizare.

Folosește încărcătorul original

Fiecare baterie are o anumită capacitate. Încărcătorul are și el elemente de protecție și electronică la interior. Folosite împreună, așa cum au venit, e cel mai ușor mod de a păstra bateria funcțională și de a evita situații prezentate mai sus.

Probabil știți de fast-charging, o funcție cu care vin telefoanele de top din generația nouă. Aceasta se aplică pentru prima jumătate de încărcare a bateriei, de la 0% la 50%, iar apoi se trece la o încărcare normală. Totuși, acest tip de încărcare nu e benefic. Dacă nu te grăbești mai bine încarci telefonul la o tensiune mai mică. Apropo de asta, se consideră normală o valoare de 5V și 1A (Amperi – 1000 mAh). O baterie de 2500 mAh se va încărca în două ore și jumătate cu un astfel de încărcător. Modelele mai noi au încărcătoare de 5V și 2 A care încarcă aceeași baterie în o oră și jumătate.

Dacă folosești portul USB al computerului, acesta oferă doar 0.5 A și astfel încărcarea bateriei respective poate dura 5 ore. Asta dacă nu îl folosești între timp. Dacă vorbești la telefon sau folosești net-ul de pe el, e posibil ca acesta nici să nu se încarce sau să dea eroare.

De asemenea, folosește o baterie originală, atât pentru telefon cât și pentru alt dispozitiv. Camera foto e un exemplu. Eviți problemele mai sus amintite, mai ales pentru că o baterie non-brand nu are aceleași verificări în stadiul de producție. Nu ai garanția că va funcționa corect cu dispozitivul tău sau că nu va lua foc în acesta.

Înlocuire acumulator

Daca telefonul dvs începe sa aibă o autonomie scăzuta, putem înlocui bateria. Bateria veche împreuna cu telefonul vor fi verificate din momentul în care ajungeți în service și va vom spune dacă trebuie înlocuita bateria sau problema descărcării acesteia este alta.

Folosim piese originale, iar garanția și manopera sunt incluse în preț. Durata de reparație este de 30 minute din momentul în care telefonul ajunge în service.

Schimbam baterii/acumulatori pentru toate modelele de iPhone .

Schimbam baterii/acumulatori pentru majoritatea telefoanelor Samsung. Avem cel mai mic preț la manopera de înlocuire al pieselor GSM originale și oferim garanție conform legii în vigoare!

Schimbare / Înlocuire Baterie iPhone ,Samsung, Huawei, etc..

Înlocuirea sau schimbarea acumulatorului / bateriei la Smartphone este necesara atunci când :

  • Telefonul se închide fără un motiv anume.
  • Telefonul se închide la frig.
  • Telefonul se închide când apelezi.
  • Telefonul se închide când activezi datele mobile.
  • Telefonul se restartează singur.
  • Telefonul are capacul spate dezlipit ,semn ca acumulatorul sa umflat.
  • Telefonul afișează mesajul temperatura mare sau mica.
  • Telefonul se închide când activați GPS.
  • Procentajul bateriei afișat pe ecranul telefonului scade vizibil sau fluctuează .
  • Durata de viata a bateriei nu mai este satisfăcătoare (acumulatorul nu mai este în parametrii specificați de producător)

În cazul în care bateria este deteriorata, utilizatorii ar trebui să ia măsuri imediat, deoarece bateria poate exploda și poate cauza deteriorarea telefonului.

  • înlocuire acumulator / baterie iPhone 5
  • înlocuire acumulator / baterie iPhone 5s
  • înlocuire acumulator / baterie iPhone 5c
  • înlocuire acumulator / baterie iPhone SE
  • înlocuire acumulator / baterie iPhone 6
  • înlocuire acumulator / baterie iPhone 6 Plus
  • înlocuire acumulator / baterie iPhone 6S
  • înlocuire acumulator / baterie iPhone 6S Plus
  • înlocuire acumulator / baterie iPhone 7
  • înlocuire acumulator / baterie iPhone 7 Plus
  • înlocuire acumulator / baterie iPhone 8
  • înlocuire acumulator / baterie iPhone X
  • înlocuire acumulator / baterie Samsung s3
  • înlocuire acumulator /  baterie Samsung s4
  • înlocuire acumulator / baterie Samsung s5
  • înlocuire acumulator /  baterie Samsung s6 G920f
  • înlocuire acumulator /  baterie Samsung s6 edge G925f
  • înlocuire acumulator / baterie Samsung  G928f
  • înlocuire acumulator / baterie Samsung s7 G930f
  • înlocuire acumulator /  baterie Samsung  S7 edge G935f
  • înlocuire acumulator /  baterie Samsung S8 G950
  • înlocuire acumulator / baterie Samsung S8 Plus G955
  • înlocuire acumulator /  baterie Samsung S9 G960
  • înlocuire acumulator / baterie Samsung Galaxy Note

Apple admite că o baterie poate ține până la 80% din capacitatea proiectată, undeva la maxim 500 de cicluri de reîncarcare. Deci o baterie ce are Design Capacity sub acest procent de 80%, ar trebui schimbată.Apple admite că o baterie poate ține până la 80% din capacitatea proiectată, undeva la maxim 500 de cicluri de reîncarcare. Deci o baterie ce are Design Capacity sub acest procent de 80%, ar trebui schimbată.

Există câteva semne că Apple ne-a limitat performanțele telefonului:

  • reducerea intensității ecranului, mai mult decât normal
  • timpul ridicat de deschidere a unei aplicații
  • volum mai mic al difuzoarelor, până la 3dB
  • în cazuri extreme, blițul camerei poate fi dezactivat

Evident că atunci când observăm că bateria nu mai ține ca la început, ne punem un semn de întrebare, dar pentru a vedea exact dacă o baterie necesită schimbare, avem la dispoziție câteva opțiuni:

  • Aplicația Battery Life Doctor ne arată Design Capacity Battery în secțiunea Battery Raw Data
  • Dacă folosiți Mac OS, puteți instala Coconut Battery, o aplicație ce vă spune procentul bateriei actual față de capacitatea proiectată și numărul de cicluri de încarcare ale bateriei. Tot din aplicație putem salva istoricul ciclurilor bateriei, într-un registru.
  • Pentru Windows, o alternativă ar fi iBackupBot. Are un trial de 7 zile, dar e destul cât să vezi capacitatea bateriei și ciclurile de încărcare

Este foarte important ca reparația sa fie făcuta de către personalul specializat al unui service. Capacul din spatele telefonului trebuie scos cu atenție astfel încât sa nu fie produse daune la nivelul funcționarii interne a telefonului. De aceea nu este indicat ca acest lucru sa fie făcut acasă, deoarece nici aparatura și nici cunoștințele nu se pot ridica la nivelul unui service specializat pe acest tip de probleme.

Probabil va întrebați când ar trebui sa înlocuiți acumulatorul telefonului? Primele semne apar la autonomie, aceasta devine din ce în ce mai mica indiferent de durata utilizării telefonului. Un alt factor îl reprezinta temperaturile scăzute când dispozitivul se poate închide chiar dacă energia bateriei are un procentaj de 80~90%. Nu trebuie sa va faceți griji deoarece specialiștii de la Center IT vor remedia problema în maxim 30 de minute oferindu-va garanție si factura conform legii în vigoare.

Dacă sunteți pasionați, aveți experiență, unelte și vreți să schimbați singuri bateria, vă recomand tutorialele celor de la iFixit, dar aveți grijă de unde cumpărați acumulatorul.

Înlocuire Baterie / Acumulator was last modified: by
Înlocuire Baterie / Acumulator