Telefoanele Huawei sunt o opțiune excelentă atunci când vine vorba de smartphone-uri accesibile ca preț, cu specificații de top. Cu toate acestea, faptul că Google a încetat să mai ofere suport dispozitivelor Huawei începând cu data de 15 mai 2019, modelul P30 Pro fiind ultimul care a beneficiat de Google Mobile Services (GMS), i-ar putea descuraja pe mulți utilizatori să mai cumpere de la Huawei și i-ar determina să se îndrepte către alți producători de telefoane.

Poate și tu ai fost atras de specificațiile vreunui model, dar ai preferat să nu ți-l cumperi, tocmai pentru că n-ai vrut să renunți la aplicațiile pe care doar în Google Play știai că le poți găsi. Însă avem o veste bună pentru tine! Nu e nevoie să folosești un Samsung sau orice alt telefon care primește suportul GMS, pentru că aplicațiile din Google Play pot fi instalate și pe modelele mai noi de la Huawei!

In acest material ți-am pregătit metodele prin care poți descărca pe un Huawei orice aplicație de care ai nevoie, disponibilă, în mod normal, doar în Google Play. Iată cât de simplu poți face asta!

1. Verifică în App Gallery dacă nu cumva aplicațiile de care ai nevoie sunt deja acolo, gata să fie downloadate. De exemplu, anumite aplicații ale băncilor din România sunt disponibile și în magazinul Huawei, așa că tot ce ai de făcut este să le descarci în telefon direct din App Gallery.

AppGallery conține peste 770 de aplicații românești și zeci de mii de aplicații internaționale.

Huawei AppGallery cuprinde aplicații din zona de banking, printre care Banca Transilvania, BCR, Pago, Orange Money, BRD, Card Sodexo, MobilPay sau 24Pay.

App Gallery conține și aplicații din zona de știri și divertisment, precum Cinemagia, Ziare.com, Știrile PRO TV, Digi 24, Biziday, Antena Play, Orange TV Go, Telekom TV sau Digi Online.

De asemenea, în platformă sunt disponibile și aplicații dedicate shopping-ului, precum Lajumate.ro, Olx.ro, Elefant.ro, Cel.ro, Dedeman sau Okazii.ro, dar și aplicații utilitare, printre care, eJobs, BitDefender, Star Taxi, 7Card, Virtual Cards, Upfit Romania sau WorldClass.

Aplicațiile operatorilor locali precum My Orange Romania, My Account Telekom sau My Vodafone Romania sunt și ele disponibile în Huawei AppGallery.

Printre cele mai noi aplicații care s-au alăturat AppGallery se numără Jerry’s Pizza, Food Panda, MyEnel, MyEdenred, Neo BT, EuropaFM, Bolt și Raiffeisen Smart Mobile.

2. Dacă aplicația pe care o cauți nu apare în lista din App Gallery, intră pe siteul oficial de care aceasta aparține de pe browserul telefonului tău Huawei. Multe dintre platforme folosesc mesaje de tip pop-up sau au o secțiune prin care te invită să downloadezi aplicația în telefon, folosind un link direct (de exemplu, siteuri de socializare, precum facebook.com, siteuri ale companiilor de ridesharing, așa cum este și uber.com, magazine de haine și așa mai departe).

Dacă nu găsești opțiunea de a downloada aplicația în telefon direct din siteul oficial de care aceasta aparține, apelează la informațiile pe care ți le-am pregătit la pasul următor.

3. Folosește Petal Search. Petal Search este sistemul de comunicație integrat al lui Huawei care te va conduce către toate tipurile de aplicații. Este, practic, un motor de căutare al aplicațiilor, care integrează și alte funcții, fără a arăta diferit de un browser standard.

Dacă vrei să te bucuri de toate aplicațiile aflate sub umbrela Google (Gmail, YouTube, Google Drive și așa mai departe) într-un singur loc, cel mai indicat ar fi să downloadezi în telefon GSpace, adică Google Space.

Singura aplicație care la acest moment nu funcționează perfect pe un telefon Huawei mai nou de generația P30 pare să fie Google Maps. Deși o poți downloada pe dispozitiv și poți intra în ea, Google Maps nu va fi stabilă. Alternativa, însă, mai ales dacă vrei să folosești o aplicație de hărți, este să descarci în telefon Waze, care te va ajuta să găsești traseul cel mai puțin aglomerat către destinația ta.

Cum instalezi aplicații din Google Play pe telefoanele Huawei? was last modified: by
Cum instalezi aplicații din Google Play pe telefoanele Huawei?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *